Plafonarea comisionului încasat de brokeri la 5%, măsură cuprinsă în propunerea de hotărâre de guvern cu privire la limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referință, pentru o perioadă de 6 luni, transmisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) către Ministerul Finanțelor Publice, va duce la pierderea a 20.000 de distribuitori de asigurări, avertizează Viorel Vasile, președinte de onoare Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare(PRBAR).
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat retragerea, la cerere, a autorizației pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (RCA) acordată societății Uniqa Asigurări SA.
Brokerii de asigurare au eliminat UNIQA Asigurari din lista ofertanților RCA după ce societatea a notificat intermediarii că, începând cu 1 octombrie, comisionul va fi redus la 1%, de la un nivel mediu de 11-12% practicat în piață. Anterior, compania a anunțat că vrea să iasă din piața RCA și, în acest context, a depus deja către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) o cerere privind retragerea licenței RCA.
UNIQA Asigurari a notificat brokerii că, începând cu 1 octombrie, comisionul pe care îl va achita compania pentru intermedierea polițelor RCA va fi de 1%, de la un nivel mediu de 11-12% practicat în piață. Anterior, compania a anunțat că vrea sa iasa din piața RCA și, în acest context, a depus deja către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) o cerere privind retragerea licenței RCA.
Intrarea în vigoare a ordonanței de urgență care fixează prețul RCA lovește puternic nu doar în firmele de asigurare, ci, mai ales, în brokeri, pe spinarea cărora firmele de asigurare vor încerca să își recupereze din pierderi. Generali a anunțat deja că reduce comisioanele de 8-12% la 1% din primă la RCA-ul vândut de brokeri pentru camioane și taxi.
Asirom are nevoie de o reechilibrare a portofoliului pentru a nu înregistra pierderi mari și pentru a nu fi nevoită să majoreze capitalul social și de aceea a decis reducerea substanțială a comisioanelor plătite către brokeri pentru intermedierea de RCA, spune, pentru Profit.ro, Juraj Lelkes, președintele directoratului celui mai nou lider al pieței asigurărilor.